Mi-am urcat casa în lună,
Sunt cu stelele vecină.
Dulce casă, dulce casă…
Prinsă-n mreje de mătase.
Mă cobor pe-un fir de ață
Doar când setea mă apasă,
Printre pietre, spre izvoare,
Pe pământ, să mai știu oameni.
Dorul lumii nu mă lasă
Să-mi strâng colbul de prin casă.
Lume dragă, lume dragă,
Care zaci în a mea fire,
Lasă-mă să fiu pe-acasă,
Să-mpart vise cu vecine.
Eu mă-nalț în idealuri,
Ele-mi toarnă fericire.
Dulce casă-n raza lunii…
Am să dau ce este al lumii,
Timp.
Și zâmbet.
Ție, suflet!
Dintr-odată peste câmp
S-a stârnit un rece vânt;
Prin suflarea răcoroasă
Însăși toamna-și face casă.
Iar întreaga șoricime
E surprinsă de vestire.
Șuiere și chițcăituri:
-Vine toamna, surioară!
-Vine toamna, frate dragă!
De urgență o ședință:
“-Potoliți-vă o clipă!
Fiindc-ar trebui să știe
Fiecare dintre noi
Sarcina care-i revine
Ca-ntr-o vreme de război.
Vor fi vânturi, vor fi ploi,
Ceață deasă, vai de noi!
Nu e timp de șagă,
Toată lumea are treabă!
Și cei mari, dar și cei mici,
Veți purcede înspre câmp,
De-o fi ploaie, de-o fi vânt.
Iar de câmpul nu-i bogat,
Toată lumea intră-n sat.
Și pornind cu mic, cu mare,
Pe la oameni gospodari
Veți pătrunde în hambare!”
Fluiere și chițcăituri
Se aud dinspre mulțime.
Cu vădită îngrijorare
Își ridică glasul tare:
“-Vai de voi dacă nu știți!
Eu v-am adunat aici,
Șoareci mari și șoareci mici,
Mințile să vă deschid.
Vine toamnă, vine frig!
Veți rămâne fără hrană,
De veți ține-o într-o hârjoană.
Din postura mea măreață,
Căpetenie semeață,
Dragii mei, eu nu admit
Să vă-ntoarceți fără pradă!”
Șuiere și chițcăituri
Se auziră înc-o dată,
Iară șoricimea toată
Se pornește la asalt!
Râsete și chițcăituri
Peste griul absolut,
Șoareci mari
Și șoareci mici.
Aș face,
Facere sclipire Divină.
Aș face,
Pentru timpul oferit de Univers,
Pe care-l risipim, în general,
Fără sens.
Aș face,
Pentru noaptea care ne lasă-n lumină.
Aș face
Pentru mine,
Pentru tine,
Pentru ei toți.
„Aș face”, iluzoriu drog,
impotent într-un crepuscul
De idioți!
Da! Aș face speranța să nu fie ultima.
Aș mai face însă ceva…
-Chut, ma chérie, écoutes,
Mon silence, écoutes-le juste,
Sic tu percevras
Mon affection!
-Dis-moi, mon amour,
Dis donc…
Est-ce que m’aimes?
Comme je voudrais le savoir!
-Ma douce,
Pas ma façon de faire
Parler des sentiments,
Mais un roman, ou dix,
En serait pas assez.
-De la littérature, mon amour,
J’en veux pas feuilleter,
Dis-moi…
Est-ce que tu m’aimes?
-Si je t’aime?
Si je frémis en murmurant ton nom?
Écoutes, mon amour,
Écoutes l’ineffable,
Mon silence, écoutes-le juste.
-Mon chéri!
Le silence, je ne le comprends pas,
Les réponses, je ne m’en aperçois pas,
Ni des sens implicites.
L’affection inexprimée n’existe pas,
Si on ne la prononce à haute voix.
-Chut, ma douce, écoutes,
Cèdes à mes lèvres
Muettes, mais affamées,
Et senses dans mes baisers
L’essence inexprimable
Jamais par des mots!
Plângea în hohote un puști:
– N-am taică, scară, ca să urc,
Gutui s-adun, aș strânge-un sân,
De aș fi în vârf!
– N-ai scară, taică, să ridici,
Mergi în casă, să aduci
Un scaun, și ai să urci
Înalt pe trunchi.
Pe scaun piciul se-nălța
Fructe aurii strângea,
În barbă taica își râdea.
…
Tu câte scaune aduci
De cerul lumii să te-apuci
Și să cocoți pe bolta lui
Mărețe visuri?
De trebuie ca sus s-ajungi,
Pe câte scaune te urci?
Drawing credit: Victor-Gabriel Munteanu
Photo credit: Science Photo Library
Ce-ai face în ziua cea din urmă,
În ochii cui vezi tu oglindă,
În pumn ai ține mâna cui?
Pe care cânt ai vrea să-l sui
Dincolo de nori?
Ce-ai face, dacă tu ai ști
Că mâine nu va mai veni?
Ai face zi de sărbătoare
Din cea din urmă zi cu soare?
Ce-ai face în cea din urmă zi
Și care rugă crez ți-ar fi,
Să-l porți în gând în al tău zbor
Dincolo de nori?
Ai plânge ziua de pe urmă,
‘Nainte steaua să-ți apună,
Ori bucurie vei simți
Și stele noi vor răsări?
Mi-am înecat plânsul în râs
Și am știut că râsu-i soare,
Iar lacrimile care au curs
În mări nespuse eu le-am dus,
Să-mi cadă valuri la picioare.
Iubit-am plinătatea vieții,
Goliciunea mi-am ascuns
De ochi avizi de rea tristețe,
De patimă și slăbiciuni.
Întorsu-m-am către lumină,
Din cerul nopții am pornit
Cu luna neagră într-o mână
Și soarele la răsărit.
Serres-moi, maman,
De nouveau dans tes bras
Comme tu le faisais quand j’étais poupée,
Souffles sur les blessures qui font mal
Que ca passe vite,
Comme auparavant.
Je reviens vers toi, maman,
Pourque tu soies ma conseillère fidèle,
Que tu effaces tous les maux
Et qu’on rit de nouveau.
Pour rire, maman,
De nouveau ensemble
Comme dans les temps d’autrefois,
Pour lire dans mon âme
Comme personne ne l’a jamais fait.
Tu me manques, chère maman,
Et j’ai tant de choses à te raconter,
Suis-je maintenant ce que t’étais avant
Comment vas-tu, maman, à présent?
Not on the ground,
Not in the skies,
You’re drifting.
Desperate, adrift
Not on the ground,
Not in the skies,
You’re drifting.
You live the suspense
Of a foreign movie
Your fear chokes you
You need air!
Your wings are broken,
You need something tangible,
You’re dropping down?
No gravity,
You’re drifting.
Your dreams can lift you up,
Hang on to them
Conquer your fear, raise yourself up!
You can’t,
You can’t breathe!
You need air.
Desperate, baffled
Not up, not down,
Drifting!
Create some magic!
Levitation.
Strânge-mă, mamă, iar în brațe
Cum o făceai când eram prunc,
Suflă-mi, mamă, că mă doare,
Să-mi treacă iute, ca atunci.
Mă întorc la tine iarăși, mamă,
Să-mi fii sfetnicul cel bun,
Să faci relele să pară
Nimica toată, și să râd.
Să râdem, mamă, împreună
Ca-n vremurile de altădată,
Iar tu să îmi privești în suflet
Cum nimeni n-a știut s-o facă.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Și am atâtea să îți spun,
Sunt astăzi eu ce ai fost odată,
Cum te mai simți, mamă, acum?
