Pe dale albe lacrimi fierbinți curgeau
Din freamătul lăuntric al trupului firav,
Cu uscăciunea gurii și cu priviri străine,
Cu părul astăzi alb, dar ce frumos era
Când soțul mort acum ades i-l mângâia
Jelea cu gura-i tristă pe cel plecat acum,
Din caste amintiri povestea o spunea,
Că ce-ncepuse odată astăzi se termina
Și calm văduva zise că ea credea de mult
Că ceea ce începe se-ndreaptă spre trecut;
Privea senin, sfidând al morții ceas sosit
Știa acum prea bine că nu-i acel sfârșit,
Că altu-i sensul morții, e pragul de început.