Ținut-ai mult genunchii
În țărâna neagră,
Văzut-ai doar pământul
Când lacrima-ți cădea,
Doar rugăciunea plânsă
Cerul atingea.
Te-au aplecat de umeri
Poveri după poveri,
Zâmbit-ai spre pământ,
Ruga-te-ai către cer,
Certat prea aspru, poate,
De dragi prea mult ție,
Cu degete-n țărână scriai
O rugăciune.
Rănit de unde
Nicicând nu te așteptai,
Privit-ai în pământ,
La cer tu te rugai.
Udat-ai  pământul
Cu lacrimile curse
Din răni adânc săpate,
Când cerul te cuprinse
Într-ale sale stele.
Frumosul suflet
Lumina îl străbate,
Rănit de mulți și toate,
Azi strălucește în noapte.