Floarea-soarelui

Pe un câmp cu flori albastre
Șade un prinț întins pe iarbă.
Lacrimile-s înnodate, multe, strâns în a sa barbă,
Ochii limpezi și-i înalță sus în cer,
Strigându-și ruga
Să se-ntoarcă timpu-n ziua
Când din mâinile-i scăpase
Dragă floare.
O pierduse din privirea
Ce-i alunecase-n zare
La o fată oarecare,
Care-l smulse pentru o clipă
Din frumoasa îmbrățișare,
Coborându-l în rândul multor
Bieți băieți de le fug ochii
Când la una, când la alta,
Că sunt zâne, că sunt scorpii.
Se dezmeticise iute
Și se-ntoarse înspre floare,
Dară floarea dispăruse,
După soare ascunzându-și
Inima adânc rănită
De frumoasele iluzii.
Chipeş prinț și-a fost odată
O iubire încurcată.
Îi e dor de floarea lui,
Astăzi, Floarea-soarelui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s