Un bou distras,
Mărindu-se în gânduri
Se rupe de cireadă
Și merge pe cărare.
Pe marginea cărării,
Rai de păpădii,
Ce-mpărățesc verdeața
Şi alte gingășii.
Boul le miroase
Și e încântat, se pare,
De atâta frumusețe
Ce i-a ieșit în cale.
Greoi își mișcă trupul,
Adânc el “cugeteaza”,
Doar colbul îl stârnește
În trecerea-i semeață.
Își face vânt cu coada,
Ca praful să-l alunge,
Să nu statornicească
Cumva pe al său cuget.
Prins încă-n gânduri,
Se abate din cărare,
Și-ndată se afundă
Prin câmp, printre petale.
Nu poate însă boul
Să-și schimbe a sa natură
Și nici nu întoarce capul,
Ca să privească-n urmă.
Colbul s-așază la locul său
În drum,
Alături, însă, în iarbă,
O păpădie slabă
Din balegă își scoate
Suratele pe rând.
E drept să cred acum
Că ce nu te striveşte
Te întărește, oricum,
Și poate te ridică?
Pășește gânditor: „erou,
în lumea mare”,
Dar nicio cugetare
Pe bou nu îl mai schimbă.
mihaelahuma.com 