De ce, Iisuse,
Când urmele Îți caut
M-ademenesc ateii?
Mă-ndeamnă să mă lepăd
De viu gândul de aur,
Mă cheamă în bezna minții
Și mă coboară adânc
În umbre întunecate.
De ce, Iisuse,
Când eu credeam mai tare
C-am nimerit portița,
Venit-au peste mine
Îndoielile și teama,
Păgâne simțăminte
Care-au ascuns lumina?
Îmi spui, Iisuse, oare
Că nu este întuneric
Fără de lumină?
Să mă ridic din umbră
Și să privesc spre soare?
Nu mă lăsa, Iisuse,
În bezna minții mele,
Atinge-mă pe suflet,
Să văd în întuneric
Și să-Ți cunosc dușmanii,
Să-i plâng și să le laud
Frumos numele Tău,
Să-i chem la Tine-n cale,
Să stai cu ei la cină,
Să bei vinul cu ei,
Să-i pui întru lumină,
Să-i scoți din gheara morții,
Să îneci plânsul în râs,
Îmbată-i cu iubire
Pe acești copii pierduți de Tatăl
Ce încă-i mai așteaptă
La El, acolo sus!
De ce, Iisuse?
Publicat
