Neobosită așteptare

Eram pe același peron pe care,
în neobosită așteptare,
petreceam ceasurile târzii
sperând să te recunosc
printre călătorii obosiți ce-mi tot ieșeau în cale.

Întâlnirile cu ei iscau un perpetuu disconfort pentru toți,
fie ei călători
sau eu,
o biată cerșetoare hămesită,
dar mai ales trudită de atâta căutare.

Când socoteam irosit timpul scurs pe dalele bătrânei gări,
șuierul trenului ce purta fericirea sufletului înfofolit în zdrențe îmi făcu inima să tresară.
Știam că, deși gârbovit, ajunseseși.

Și inima-mi luminoasă
făcu zdrențele să pară
Frumoasă haină!
Și însăși primăvara pălise.

Deși ai poposit târziu
Pe un peron rămas pustiu,
Întins-am către tine mâinile tremurânde.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s