Pășeam în doi prin anotimpuri,
Când iarna ne-a surprins
Deodată așa de intimi.
Ne-a dat binețe apoi,
Iar cerul a surâs
La ceasul dimineții,
Atât ne-a fost de ajuns.
Ne-a fost sublim amorul
Și binecuvântat de fulgi.
Pășeam în doi prin iarnă,
Iarna ne-ndrăgea,
Nu contenea să ningă
Cu fulgi de catifea.
Trecut-au ierni de atunci,
În tihnă viața ni s-a scurs,
Purtăm pe creștete acum
Coroane de zăpezi.
