În miez de noapte

Grandiosul Cosmos toarce
Milioane de ani-lumină,
Stelele se învârt în haos,
Scânteind în armonie,
Alteori iscând dezastre.

Coborându-se cortina,
Ziua lunecă în noapte,
Pe Pământ lumina scade,
Iar în liniștea deplină
Oamenii nutresc odihna.

Fiecare-și duce aleanul,
Dar și visele din ziuă,
În singurătatea caldă,
Când se-ntinde la odihnă.

Fie ca în somnul dulce
Să reînvie împlinirea,
Din visări nască-se astre
Dătătoare de lumină.

Din adâncul întuneric
Se înalță câte o rugă,
Ici și colo în pacea nopții,
Dând speranțe omenirii.

Câte un copil ce crede
În puterea rugăciunii,
Cu glas molcom el șoptește,
Stând la geam în raza lunii,
Crezul lui că sorții noastre
Universul îi surâde.

Câte o mamă îngrijorată
Strigă stelelor s-o audă,
Zodiacul să-i aștearnă
Pruncului o soartă bună.

Un bolnav pe patul morții
Cheamă îngerii să stingă
În lumina slabă a lunii
Anii grei de suferință.

Și un altul ce se culcă
Împlinit cu a sa menire,
Zorii însă-l găsesc rece,
În întreaga sa simțire.

În crepuscul se arată
Doar luceafărul sfios,
Pe Pământ tumultul vieții
Rupe din puterea nopții,
Alte sensuri căpătând.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s