Jack, pisoiașul

   Jack, pisoiașul, încă rătăcea prin vise când primele raze străpunseră geamul ferestrei. Lumina nouă îi descâlci somnul adânc, iar el deschise ochii buimac. Cuprinse camera în privirea-i neclară și cu un gând nedeslușit se avântă spre pervaz.   

Razele jucăușe îi dansau prin față, iar câteva păsări îi gâdilau într-un fel plăcut urechile cu trilurile lor. Îl apucă un dor de ducă, să iasă, să adulmece pe-ndelete parfumurile ce-i loveau nările amorțite de atâta somn. Calea i-o deschise o vrabie îndrăzneață ce bătu din aripi într-un îndemn. Sări după ea prin fereastra întredeschisă.  Privind retroactiv, ar fi trebuit să-și dea seama că-n deschiderea ferestrei se afla o capcană. Pe atunci însă, nu așa o vedea. Cu multă grijă își trase codița și, adulmecând mirosurile, păși în iarbă. Vrabia vicleană își luă zborul, când s-o apuce fu prea târziu. Ei, dar văzu portița, și vreo doi fluturi îl îmbiară să-i prindă, că, de, se auzise, prin lume se spuse, că Jack este un năzdrăvan pisoi.   

Porni așadar pisoiul în goană și dete cu căpșorul în poartă. Îi trebui ceva timp să-i treacă durerea. Împinse cu lăbuța obstacolul mare și liber fugi pe alei după fluturi. Aceștia zburară spre cer, iar motanul rămase pe stradă cu buza umflată.

   – Păi ce să mai facă acum că primise cu atâta-ncântare o astfel de joacă?!

   În colțul străzii, îmbietoare, statornicea o cutie din care arome nemaipomenite îl traseră la ea. De l-ați fi văzut cu câtă ardoare dădea cu lăbuța să afle motanul ce-ascunde cutiuța!

   O împingea în susul și în josul străzii, când îl acoperi o umbră mare, care făcu să i se zbârlească întreaga blăniță. Fiorul nu-l părăsi nici când fu luat pe sus și se trezi în mâinile unui domn gras, cu nasul roșu. Răutăcios, acesta râse știrb, împroșcându-l cu salivă urât mirositoare:

„-A mea e mâncarea. Ia-ți laba de pe cutie, mâță neghioabă!”   

Ce spaimă pe bietul motănel! Îi îngheță sângele în vene, blocat în brațele groase ale  omului străzii. Zgomotul unei mașini îl făcu pe motan să tresară, iar omul își trase trupul greoi din calea automobilului. Am putea crede că acela a fost momentul lui norocos, dătător de niscaiva libertate. Și-a înfipt ghearele în haina zdrențăroasă și, urcând pe umerii masivi, se agăță de barba încâlcită, iar printr-un salt numai de el știut, scăpă de strânsoarea lipicioasă.   

Alergă în necunoscut. În fugă imaginile se tot amestecau; casele difuze se contopeau cu pomii, aceștia cu oamenii care se preschimbau în mașini, care în cele din urmă deveneau totuna cu pământul ce părea că se răstoarnă și toate erau totul, iar totul era un rotund. Rotund se făcu și el, ghem într-un sfârșit, lângă roata unui camion.

   Simțea că nu mai are suflet, că acesta îl părăsise, șezând liniștit în fotoliul din casa unde întâia oară deschise ochii. Suspinul își găsi ecoul într-un miorlăit. Îl credea al său, dar pe când mintea îl plimba în liniștea casei, realitatea i se arăta cu totul altfel. De undeva de sus i se aruncă dinainte un tip cu blana numai pete, iar sprânceana stângă îi lipsea cu desăvârșire.

„- Semn rău!” își spuse pisoiașul nostru.  

  Fără să stea prea mult pe gânduri, se cățără pe roata mare a camionului și nu i-a fost greu să urce în remorca acestuia. Ținând o țigară între buzele subțiri, camionagiul scoase câteva înjurături, ocărându-l pe motanul fără sprânceană. Trist, acesta se îndepărtă urându-i în sinea lui tot binele fratelui său. Totuși, în torsul motorului pornit, printre fumul gros pe care vechiul camion îl arunca în urmă, îi strigă eroului nostru:

„- Noroc bun, frate!”

   Tușind plin, se-ntoarse la treburile lui. Avea el destule…

Jack, pisoiașul, zăcea sub prelata grea, neînțelegând nimic din ce i se întâmpla.

„Cine era Sprânceană? Ce o fi vrând să-i spună?

De ce-ar avea nevoie de noroc?

‘Noroc bun, auzi!'”

Se obișnui cu zgomotul ros al motorului și se lăsă legănat de roțile care se derulau pe asfalt.    Neștiutor cum era, timpul nu i se arăta dușman, dar felul în care acesta se împlinea avea să-l ducă departe.

   Era înțepenit în același loc când camionagiul își termină cursa. Tipul uscățiv dintre ale cărui buze țigara se ițea ca o prelungire naturală ce-i asigura în permanență nasului rolul de horn fumegând, de parcă acesta i-ar fi fost unicul scop, trase cu forță prelata sub care se adăpostise pisoiașul nostru. De cum îl văzu, vru să pună mâna pe el.

   În zadar încercă bietul motănel să se apere; scoase ghearele, își arătă colțișorii, ba chiar scuipă. Camionagiul fu mai abil. Îl înșfăcă. Vru să-l scuture și să-l azvârle, dar, după ce-i admiră blana moale și lucioasă, chibzui că, așa lefter cum era, o asemenea descoperire poate fi un deosebit și valoros dar pentru țâncii săi obraznici.

   Îl aruncă într-o geantă ponosită, al cărei fermoar îl făcu din nou captiv pe bietul motan. În drumul lui spre casă îl ameți de tot.

   Odată ajuns în curte, camionagiul trânti geanta cât colo și, cu o privire neagră, cercetă bătătura. Îndată voci ascuțite umplură locul. De niciunde apărură mutrele murdare și arse de soare ale odraslelor năbădăioase. Își salutară tatăl după obiceiul lor, urlând cât îi țineau plămânii, fiecare cerșind atenția tatălui fără a o primi vreodată. „De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere” și așa cum spune zicala, nici de la acest om nu puteai pretinde un cât de mic sentiment nobil. Se tolăni pe un scaun jerpelit, trimițând una dintre odrasle să-i aducă ceva rece de băut.    În acest răstimp, Jack, motanul, de abia mai respira în aerul închis. Începu să se agite, iar țâncilor le-a fost de ajuns cât să vadă geanta mișcând.

   Săriră pe ea, iar când îl văzură, îl luară pe sus. Nimeni nu și-ar fi dorit să fie în pielea lui atunci. Cei patru năzdrăvani, căci patru erau, îl apucară, îl zgâlțâiră, îl traseră care încotro, pentru că fiecare îl voia doar pentru el. Și asta nu a fost tot, pentru că după ce s-au luptat strașnic pentru revendicarea lui, a venit rândul fiecăruia să facă cunoștință cu el. Dar cum așchia nu sare departe de trunchi, și acestora le lipsea compasiunea. Să nu mai lungim vorba, întâlnirea cu astfel de omuleți nu a fost lucru plăcut pentru eroul nostru.

   A scăpat din casa camionagiului într-un târziu, când luna albă i se arăta prin gaura din acoperiș. Toți ai casei adormiră care pe unde apucă, iar el, motanul, se strecură prin pod, fugind fără să privească în urmă.

Ce a urmat nu a păstrat cu totul în amintire. A pierdut zile și nopți stând ascuns prin crânguri și grădini. Mânca pe apucate. În diminețile generoase, roua îi astâmpăra setea. Într-o asemenea picătură de rouă se revărsa pentru el un întreg ocean. Se avânta prin ierburi, fiindu-le recunoscător pentru lacrimile lor. De ale lui uitase. Plânse, dar văzând că nu-i timpul să-și plângă de milă, își căuta rostul din nou. Și drumul. Drumul spre casă. Casa lui minunată, cu flori și căldură, cu apă proaspătă, care dacă nu era rece, pe vremuri, lucrul acesta îl făcea să fie nefericit. Ce ți-e și cu fericirea asta! Atunci când ți se întâmplă nu știi că ești fericit. Farmecul ei îl simți abia după aceea. Alungă nostalgia. În fiecare clipă petrecută departe, viața îl învăța. Iar lecțiile vieții de atunci, deși erau grele, avea să și le amintească cu drag mai târziu.

   După lungi căutări și după alte rătăciri, într-o zi, Jack, motanul, recunoscu o stradă. Era strada aceea care îl ademenise cu o cutie! Recunoscu și portița în dreptul căreia dănțuiau fluturii. Nu se mai aruncă ca altădată. Se uită atent în jur, împinse poarta sigur pe el, pătrunse în curtea pe care o găsi la fel de prietenoasă, păsările care umpleau bolta cu cântul îi gâdilau și acum plăcut urechile, dar, fără a se avânta spre zborul lor necunoscut, făcu doar un salt spre marginea ferestrei. O găsi în lumina după-amiezii tot întredeschisă, exact ca în dimineața aceea când sărise din vise.  

  Acasă e locul ce-și are izvorul și apa cea vie ce curge din el.

Un gând despre „Jack, pisoiașul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s