De toamnă

Ies din casă fără niciun gând.
Îmi pun pălăria și la întâmplare un pardesiu. Strada mă întâmpină cu zarva unei dimineți obișnuite vremii în care trăiesc. Pe sub borul pălăriei zâmbesc. Ochii îmi alunecă în lungul străzii și văd sub haine închise figurile prelungite de griji efemere și-n ultim moment evit ciocnirea c-o pălărie ce poartă sub boru-i un chip mohorât. 

Mi-e gândul totuna cu zâmbetul gol
Și umblu pe stradă cu pasul domol,
Îmi las singur văzul să prindă în zbor
Vreo doi porumbei
Și-i trag mai apoi cu un fir invizibil în jos,
Până la vârful pantofului ros,
Oprit spre popas. 

În lipsa oricărui gând, las păsările obișnuite cu tumultul străzii să-mi ghideze următorii pași. Continui să zâmbesc nefiresc în lumina ștearsă ce învăluie drumul la care am purces. 

Nu-mi pasă, nici nu gândesc.
Unde mă îndrept nu am habar.
Simt pașii cum coboară.
Am ochii măriți și zâmbetul slab, 
Alunec încet, nu-mi simt pantoful
Și mă aplec să-i leg șiretul. 
E goală strada,
Iar eu mă-ndrept.
Vântul îmi zboară pălăria,
Dar tot nu-mi pasă
Încă zâmbesc. 

Cu capul dezgolit,
Mă las dusă de vânt.
Ochii îmi curg înspre zborul pălăriei
Și-ncep să fug. 

Alerg acum pe stradă, dar parcă zburd. Râd din suflet. Ce fugă nebună îmi răsună în vântul ce mână din spate! Simt că-mi cresc aripi. Strâng pardesiul aproape de trup. Ca un ecou se-nalță în râsete niscaiva sunete.
De unde se aud? 

Din catedrală o orgă-i dă timpului notele culese de vânt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s