O lume mai bună

„Brrr, ce frig! Iar strada, atât de goală!”

De când se știa nu o văzuse atât de pustie.

„Mai rău ca anul trecut. Dar nu mai e mult…”, își spuse cu glas scăzut, încheind astfel șirul gândurilor atinse de dor. Dor de zăpadă și de veselie, de copii cu sănii și râsetele lor.

„N-a nins nici anul acesta. Orașu-i anost.”

În seara târzie, tânărul trecător de abia își ridică ochii, să-nțepe bolta înaltă cu o privire, s-o facă să cearnă din nou neaua albă, când, dintr-o dată, în văzu-i coboară de pe un stâlp, destul de tristă, o instalație forțată se pare s-aducă feeria la el în oraș.

Îi vine să râdă, să plângă nu-i drept. E încă bine, și ai lui la fel.

„Dar lumea e alta, de când cu…”.

Mihai își alungă din nou gândul trist. Așa este viața, și-ntregul cuprins va prinde iar muguri – la primăvară, sub cerul senin, cu raze de soare și ploaie din plin.

Merge-nainte cu pașii domoli spre casa din vale, în colțul aleii cu plopii cei goi. El intră în curte și-nchide portița, privește-ndărăt, aflându-și dorința pășind temătoare din umbră. O stea căzătoare își pune pecetea. Acesta-i destinul, și calea ce vine îi va fi drumul și-a sa menire.

Uită de sentimentul goliciunii ce-i stăpânea inima și, lăsându-se purtat de aroma de scorțișoară, se înfățişă bunicii.

Nu mai știa de când nu mai stătuseră de vorbă doar ei doi. Acum de-abia, când aroma copilăriei îi învălui nările, își dădu seama cât îi lipsise.

Îi lipsiseră povestea împletită cu cântec, dojana, apoi, voioșia și uimitoarele zile de sărbători.

„Crăciunul! Asta e! Vine Crăciunul!”

Doar ea rămăsese la fel. Își dete seama că vibrația acestei lumi scăzuse, lumea lui se cam năruise, cumva lâncedă astăzi și tristă, chiar și părinților lui li se facuseră lehamite de timpuri, îi auzise plângându-se. Doar ea, bunica, era la fel!

Păstrase în ființa ei aceeași credință și purta cu sfințenie întreaga-i știință de datini străvechi. Și acum o găsi pregătită de marea sărbătoare, trebăluind prin bucătărie la fel ca în anii cei buni.

Vremurilor acestora nu le dădea sorți de izbândă. Zicea că vor trece, așa cum trecuseră altele mai rele.

„Om să rămâi, viața e scurtă, ridică-te și-ncântă fiece zi!”.

O strânse în brațele sale cu atâta iubire, încât ea fu nevoită să dea îndărăt.

„-Hai, spune, care ți-e păsul?”

– „Bunico”, îi răspunse, „vreau o lume mai bună.”

– „Dar, dragul meu, schimbarea-i în tine, începe de-aici, dinlăuntru. Știi raza cea caldă ce vine la noi? Ea pleacă din focul ce arde în soare. Aceasta-i schimbarea, în rest e doar valul mai plin sau mai gol.”

Un gând despre „O lume mai bună

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s