Ucenicie

Și uite așa, uneori mă străfulgeră câte un gând venit dintr-un trecut aproape uitat și iau aminte la scânteierea lui, iar valuri de lacrimi îmbracă tabloul fericirii, din care speranța iertării și a bucuriei mă face să tresalt.
Mi-aduc aminte ca prin minune de mine însămi înainte să plec. Pornit-am în lumea mare și n-aș fi putut să nu-i simt ploaia ori arșița verii pe propria-mi piele și plânsetul iernii înfiorându-mă în nopțile-i negre ce mi-a fost dat să le înfrunt.
Îmi amintesc de mine însămi ca de o luminoasă primăvară ce sta să deschidă ferestre de zâmbet. Primele incursiuni au fost în mica lume a vreunui bal ori la filmul cel nou comentat îndelung cu gașca la o prăjitură cu multă frișcă la cofetăria din centrul orașului. Farmecul vieții stătea în toată dulceața prieteniilor legate pe atunci cu firul nevăzut al încrederii profunde. Lumea în care mă învârteam purta magicele particule ale celui dintâi soare pe cerul primăverii.
Iar eu pe vremea aceea râdeam și trăiam cu veselia nestăpânită a celui dintâi om ieșit din pântecul protector în noua sa viață.
Și ce caldă iubire mă întâmpina ori de câte ori mă întorceam de pe aceste scurte cărări pe care cu pașii cei tineri le străbateam, căci fără să fi fost martor la ieșirea din atmosfera familiară, mama mă aștepta ca pe nimeni altcineva mai drag din viața sa. Îi adoram nerăbdarea din glasul întrebător, iar bucuria împărtășirii experiențelor mele timpurii o simțeam aidoma jocului de copii.
Dintre toate spusele mamei din vremea aceea, chiar o întrebare și-a făcut cuib în sufletul meu.
” Tu, draga mamii, cum te-ai aflat?
Gândurile îmi erau goale pe atunci cam cum sunt ramurile pomilor înainte de mugurii lor, iar cu acea vedere nu găseam sens întrebării. Tot ce puteam să-i spun erau câte am văzut și ceea ce am trăit, dar cu niciun chip cum m-am aflat.
Timpul a trecut, uneori repede, alteori parcă l-aș fi dus eu din greu, și mama, oriunde aș fi fost, încă mă aștepta să-i spun ce am dobândit, dar cel mai important, cum m-am aflat pe unde am cutreierat, și fără să vreau a-i refuza această favoare, tot nu știam ce să-i răspund.
Termină mama treaba pe aici, pe Pământ și, oricât de mult aș fi iubit floarea de primăvară, n-am mai atins-o şi într-un moment din pragul toamnei mele am găsit cheia cercetării părintești de la început și până la sfârșit: oricine, oricum și oriunde ai fi, o privire obiectivă îți dă claritate ființei și sens, doar văzându-te cu detașare îți afli locul în Univers.
Astfel am aflat că nota unei întrebari este invers proporțională cu răspunsul ei venit într-o miime de secundă și că valoarea celei dintâi este indubitabilă. Coacerea în timp și revelarea într-un târziu nu-l face pe cel din urmă mai puțin prețios.
În cazul acesta, discipolului adresant i se recunoaşte meritul de a-și depăși neputința unui răspuns prompt și profesorul, prin creșterea în vreme a sinelui propriu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s