Câte scaune?

Plângea în hohote un puști:

– N-am taică, scară, ca să urc,
Gutui s-adun, aș strânge-un sân,
De aș fi în vârf!

– N-ai scară, taică, să ridici,
Mergi în casă, să aduci
Un scaun, și ai să urci
Înalt pe trunchi.

Pe scaun piciul se-nălța
Fructe aurii strângea,
În barbă taica își râdea.

Tu câte scaune aduci
De cerul lumii să te-apuci
Și să cocoți pe bolta lui
Mărețe visuri?

De trebuie ca sus s-ajungi,
Pe câte scaune te urci?

Drawing credit: Victor-Gabriel Munteanu

Photo credit: Science Photo Library

Ce-ai face?

Ce-ai face în ziua cea din urmă,
În ochii cui vezi tu oglindă,
În pumn ai ține mâna cui?
Pe care cânt ai vrea să-l sui
Dincolo de nori?

Ce-ai face, dacă tu ai ști
Că mâine nu va mai veni?
Ai face zi de sărbătoare
Din cea din urmă zi cu soare?

Ce-ai face în cea din urmă zi
Și care rugă crez ți-ar fi,
Să-l porți în gând în al tău zbor
Dincolo de nori?

Ai plânge ziua de pe urmă,
‘Nainte steaua să-ți apună,
Ori bucurie vei simți
Și stele noi vor răsări?

Către lumină

Mi-am înecat plânsul în râs
Și am știut că râsu-i soare,
Iar lacrimile care au curs
În mări nespuse eu le-am dus,
Să-mi cadă valuri la picioare.

Iubit-am plinătatea vieții,
Goliciunea mi-am ascuns
De ochi avizi de rea tristețe,
De patimă și slăbiciuni.

Întorsu-m-am către lumină,
Din cerul nopții am pornit
Cu luna neagră într-o mână
Și soarele la răsărit.

À ma mère

Serres-moi, maman,
De nouveau dans tes bras
Comme tu le faisais quand j’étais poupée,
Souffles sur les blessures qui font mal
Que ca passe vite,
Comme auparavant.

Je reviens vers toi, maman,
Pourque tu soies ma conseillère fidèle,
Que tu effaces tous les maux
Et qu’on rit de nouveau.

Pour rire, maman,
De nouveau ensemble
Comme dans les temps d’autrefois,
Pour lire dans mon âme
Comme personne ne l’a jamais fait.

Tu me manques, chère maman,
Et j’ai tant de choses à te raconter,
Suis-je maintenant ce que t’étais avant
Comment vas-tu, maman, à présent?

Drifting

Not on the ground,
Not in the skies,
You’re drifting.

Desperate, adrift

Not on the ground,
Not in the skies,
You’re drifting.

You live the suspense
Of a foreign movie
Your fear chokes you
You need air!

Your wings are broken,
You need something tangible,
You’re dropping down?
No gravity,
You’re drifting.

Your dreams can lift you up,
Hang on to them
Conquer your fear, raise yourself up!
You can’t,
You can’t breathe!
You need air.

Desperate, baffled

Not up, not down,
Drifting!
Create some magic!

Levitation.

Mama

Strânge-mă, mamă, iar în brațe
Cum o făceai când eram prunc,
Suflă-mi, mamă, că mă doare,
Să-mi treacă iute, ca atunci.

Mă întorc la tine iarăși, mamă,
Să-mi fii sfetnicul cel bun,
Să faci relele să pară
Nimica toată, și să râd.

Să râdem, mamă, împreună
Ca-n vremurile de altădată,
Iar tu să îmi privești în suflet
Cum nimeni n-a știut s-o facă.

Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Și am atâtea să îți spun,
Sunt astăzi eu ce ai fost odată,
Cum te mai simți, mamă, acum?

Zestrea

Îți scriu, copile,
Aceste simple rânduri,
Voind ca, în răstimpuri,
Să ți le amintești.

Iubește, fiul meu,
Lacrimă și zâmbet,
Tu caută-n adâncuri,
De vrei să le-nțelegi.

Bucură-l, copile, pe rău
La fel ca pe cel bun,
Nu știi ce zbucium,
Ce soartă înnegurată
Au scos din al său suflet
Tăciuni încinși acum.

Și iartă palma aspră,
Împinsă de mânie,
Sărută palma întinsă
‘Nainte să-i oferi,
Să-ți fie blândă vorba,
În schimb nimic
Tu să nu ceri.

Iubește-te, degrabă,
Mai mult ca pe oricine,
Dar nu uita că oricine
Poți fi chiar tu oricând.

Iubește, fiul meu,
Lacrimă și zâmbet,
Tu caută în adâncuri,
De vrei să le pătrunzi.

Îți las, copile, zestre
Această poezie,
Dă-o mai departe
Fiilor ce vin.

În aer

Nici pe pământ,
Nici în cer,
În aer!

Disperat, debusolat

Nici pe pământ,
Nici în cer,
În aer!

Trăiești suspansul
Unui film străin
Frica nu te lasă să respiri
Aer!

Aripile îți sunt frânte
Ai nevoie de concret,
Te lași în jos?
Fără gravitație,
Ești în aer!

Visele te ridică la cer,
Agață-te de ele
Învinge teama, urcă!
Nu poți.
Nu poți să respiri
Aer!

Disperat, dezorientat

Nici sus, nici jos,
În aer!
Creează magie!

Levitație.

Deasupra lumii

Auzit-am Glasu-Ți, Doamne,
Prin graiul viu al unui om
Ce-a suferit întreaga viață
Și îmi spunea ca să mă scol.

N-am înțeles prea bine, Doamne,
Cum Tu mi-ai poruncit ca eu
Să mă ridic deasupra lumii,
Să cred în mine și să sper.

Eu nu văzut-am bucuria,
Orbită am fost de teama multă,
Dar, când Ți-am auzit povața,
Călcat-am în picioare frica.

Văzut-am omul îndeaproape
Și am înțeles că Tu ești el,
Iar eu sunt omul din oglindă,
Cum ea m-arată
Așa sunt eu.

Ochii tăi

A trecut aproape un an
De când nu te-am mai văzut,
Pun în gând icoana dragă-mi
Vrând parcă să nu te uit.

Vremea oare ți-a lăsat
Chipul tânăr, neîncercat
De-ale sale vijelii,
Ce sculptează chipuri vii?

C-a trecut o vară întreagă
Și-o înnegurată toamnă,
Iarna toată a șezut
Între noi doi îndelung.

Iar în vântul primăverii
Dorul meu a prins putere,
Din lăuntrul ființei mele,
Albăstrui și stinghere,
Răsărit-au două stele:
Ochii tăi umbriți de gene.