Caruselul unei seri

Un bețiv cade pe burtă
În băltoaca de pe stradă,
Vede o râmă, o salută:
“Bună seara, dragăă doamnă!”

În patru labe se ridică,
Căutând pe a sa mamă,
Ca de mână să îl țină,
Că s-a speriat de râmă.

Îi revin în minte aievea
Primele silabisiri.
Asta-i tot ce ține minte
Din noiane de cuvinte.

Se pornește-ncet spre casă,
Cătinel pe lângă garduri,
Când, din colțul străzii, iată
Un dulău-l apostrofează.

Lumea toată se învârte-n jurul său…
Ce carusel!
Când ajunse așa de iute
Chiar în parcul de distracții,
Că n-avea de gând defel?

După atâta hărmălaie,
Vrea acasă să se-ndrepte.
Nu-l ajută mersu-n cerc,
Nici dulăul nu-i dă pace,
Parcă-i mai înalt ca el.

Îmi ceri să te deslușesc,
Dar pot eu oare să găsesc
Vorbe frumoase să-nvelesc
Al tău suflet?
Nu te cunosc…
Te intuiesc
Și aș putea să te descriu,
Mi-e teamă, însă, că greșesc.
Aș spune, poate, prea puțin.
Vrei să-ți şoptesc la fel, duios…
Privirii tale n-am să-ntorc
Blândeți care la mine nu-s,
În ai tăi ochi doar le găsesc.
Și n-am nici mâini la fel de moi,
Să-ți șterg lacrimi ce-n șiroi
Curg pe obrajii ce pălesc,
Când înțelegi că printre noi
Cad multe ploi,
Cad multe ploi…

De la lume adunate…

Și-a intrat iarna în drepturi.
Zgribulită în paltonul care nu face față vântului năprasnic, îmi fac ordine prin gânduri și realizez că, înainte de a mă arunca în toate păturile pe care le găsesc prin casă, ar trebui să pregătesc cina copilului din dotare. Amân gândul ceaiului fierbinte cu multă lamâie şi-mi introduc mâna ca de lemn în geanta ce pare că nu se mai termină, să găsesc indispensabilul telefon, pentru a rezolva din mers cea mai importantă masă a zilei. Reușesc să apelez copilul, care răspunde într-un târziu, și-i pun cea mai dificilă întrebare posibilă: Ce-ar vrea să mănânce astă-seară. După un schimb de vorbe interminabil (“ce faci, unde ești, când vii”) reușesc să aflu cam ce-ar dori „Măria Sa” să ingurgiteze. Spre surpriza mea, a redus meniul la “pește”.
Și zice: “Ton. Nu, nu ton, somon, de ăla roșu… ăă… ba nu, creveți. Creveți să fie. Deci, mami, creveți.”
Fără a-mi mai simți mâna, las telefonul să alunece în geantă sau oriunde, mă poziționez pe stradă și calculez în minute drumul până la cea mai apropiată pescărie.
Odată ajunsă, împing ușa cu puterile aproape epuizate de crivăț, și ferm, fără a pierde timpul zgâindu-mă la vitrinele cu miros pătrunzător, comand deosebiții creveți, la vederea cărora mi-au tresăltat deodată inima şi papilele de bucurie.
Aşteptam nerăbdătoare să fiu servită, când, spre stupoarea mea, aud de la vânzătoarea masivă, de ziceai că-i însuşi Poseidon supărat pe muritori, următoarele cuvinte:
„- Ați văzut prețul???”
„- Da.” reușesc cu greu să răspund.
” – Deci sigur vreți?”
Îi zic amabil:
„- Sigur, sigur, dacă nu vă supărați.
– Păi, eu nu-i pun înapoi, dacă nu-i cumpărați. Că, știți, au mai vrut și alții și s-au răzgândit.”
Achit contravaloarea, îi mulțumesc când îmi înmânează pachetul pe care nu mi-l pune în pungă, pentru că nu are şi oricum nu e mare şi-l pot duce în mână, cu condiția ca aceasta să nu-mi cadă până acasă.
Ies în seara rece, cu inima înghețată. Încă nu deslușesc de unde vine înghețul.

Două mâini

8FCD9F3C-3A14-419A-8527-47130DA290EAŞtiu a zice, ştii a spune,
Dar, când noi doi ne vorbim,
Nu legăm două cuvinte
Fără să le împleticim.

Vorbesc vrute și nevrute,
Când prieteni întâlnesc,
Dar, când văd a ta privire,
Eu pe loc mă fâstâcesc.

Am uitat şi al meu nume,
Când de mână tu m-ai luat
N-am putut nimic a spune,
Când de mine ai întrebat.

Te auzeam vorbind cu alții
Minute-n şir la telefon,
Când mă strângi uşor de mână,
Ale tale vorbe mor.

Mută-ți par eu ție, oare?
Nici tu mie vorbăreț!
Doar că neavând cuvinte,
Două mâini se împletesc.

 

Credit foto: https://goo.gl/images/ZF2e8G

Jumătate

Am iubit singurătatea
Vreme multă și o știu,
Solitară mângâiere
Sufletului în pustiu
Am trăit doar jumătate,
Singură printre iubiri,
Iar cealaltă jumătate
Plină de singurătate
Astăzi mie mi-o închin
Văd paharul jumătate acum gol
Am vărsat jumatea plină
În deșertul viselor
Port cămașa subțirică,
Plâng un nasture căzut…
Îmbrăca-voi în aceasta
Doar un singur cerşetor
Trecător și el ca mine,
Jumătate aproape gol.

Rămas-bun

Rămâi cu bine şi nu plânge,
Că astăzi merg în al meu rost
Îmi iau destinu’-n pas nesigur
Și plec, să pot să mă întorc.

Rămas-bun, de inima îmi plânge
Și simt cum mor în fiece minut
Acum mă duc, dar poate mâine
Voi fi aici și am să râd.

Nu plânge drumul meu,
Căci mă întorc, mă-ntorc mereu,
Dar eu nu pot să vin,
Dacă rămân în loc.

Rămân cu inima la tine,
Nici n-am plecat, c-am vrut să vin
Să-ți pun în palmă al meu sărut
Rămâi cu bine…
Sau pleci tu,
Rămân eu în al tău loc?

Evoluție

Un micuț dezleagă lumea
Din al mamei sale glas
O descoperă frumoasă
Uneori plină de haz
Prima dată află râsul
De la dascălul matern
Îi răspunde când cu plânsul,
Când cu râsul,
Ori strigând din degețel
Se înalță de o șchioapă
Și-alergând prin lumea deasă,
Își croiește drum prin viață
Iute, poate, câteodată,
Alteori împiedicat.
Când tânăr-l arată oglinda
Mândră este mama lui
Are în a lui privire
A sa zestre moștenire
În bagaje adunate,
Multe daruri minunate.